Dupa cum am mai spus de multe ori, distrugerea virtuala este distrugerea nemanifesta dintr-un sistem.

Exista insa tipologii ale sistemelor si grade diferite de integrare intre sisteme. Din punct de vedere al distrugerii virtuale este relevanta complexitatea sistemelor, gradul de inchidere/deschidere, comportamentul dinamic, integrarea sistemelor etc.

Din punct de vedere al complexitatii, sistemele pot fi clasificate pe scurt:
a. Sisteme simple
b. Sisteme complexe
c. Sisteme complexe adaptive (cu o categorie speciala a sistemelor inteligente).

Modul in care se formeaza si acumuleaza distrugerea virtuala in fiecare din aceste tipuri de sisteme difera in functie de gradul de complexitate.

A. Sistemele simple

In aceste sisteme care dispun de un numar limitat de caracteristici si interactiuni/operatii- distrugerea virtuala provine in special din designul sistemului (prost conceput si/sau prost executat) si din pozitionarea acestuia, sau dintr-o interactiune a celor doua.

Un mic exemplu: un surub este un sistem simplu- o bucata de metal prelucrata intr-un anume fel si folosita in general intr-un scop specific. Caracteristicile sale se schimba intr-un mod predictibil de-a lungul timpului- rugina, frecare etc. Distrugerea virtuala este data de designul surubului (materialul folosit nu este corespunzator, modelul de insurubare nu este potrivit utilizarii sale, etc) si/sau de pozitionarea acestuia. De exemplu un surub tinut intr-un mediu salin, umid etc va rugini mult mai repede; sau un surub folosit la operatii repetitive succesive se va deteriora mai repede. De asemenea un surub tinut permanent sub tensiune sau sub greutate va ceda mult mai repede.

Trebuie facuta distinctia intre distrugerea virtuala intrinseca a unui sistem simplu si cea aferenta cazului in care sistemul simplu este parte a altui sistem- simplu/complex/complex adaptiv. Distrugerea virtuala a sistemului simplu este diferita de cea din sistemul in care este integrat. De multe ori manifestarea distrugerii in sistemul simplu este un factor declansator si pentru manifestarea distrugerii virtuale intr-un sistem complex sau complex-adaptiv (de exemplu un surub poate fi folosit la imbinarea unui pod sau parte a unei masini- sisteme complexe- sau poate fi folosit la ansamblarea unui computer performant sau chiar un surub de fixare al osului unui om/animal- sistem complex adaptiv-). Odata devenite manifeste, distrugerile virtuale pot evolua in lant in sisteme din ce in ce mai ample.

Intr-un studiu economic- distrugerea virtuala este legata intrinsec ca si valoare maxima de valoarea sistemului. De exemplu distrugerea virtuala a unui surub poate fi maxim valoarea surubului respectiv. Daca privim la un sistem complex a carui parte este acel surub atunci distrugerea virtuala maxima in acel sistem este valoarea alocata sistemului respectiv. Alocarea valorii economice diferitelor sisteme simple sau complexe nu este facila si nici un proces simplu. Alocarea unei valori gresite unui sistem este in sine o distrugere virtuala sau potentiala.

B. Sistemele complexe (non-adaptive).

Sistemele complexe sunt compuse dintr-o serie de sisteme simple (componente) legate intre ele printr-o suma de relatii (structura). Diferentierea intre sistemele simple si cele complexe este una arbitrara/conventionala. Complexitatea sistemelor este data de cantitatea de informatie necesara pentru a descrie in intregime acel sistem- si de aici apare arbitrarul sau conventia intrucat pot fi definite diferite niveluri de la care un sistem inceteaza sa mai fie simplu si devine un sistem complicat sau un sistem complex.

Din relatia de structuralitate rezulta o caracteristica de adaptivitate sau non-adaptivitate. Sistemele complexe non-adaptive sunt asadar sisteme complexe in care nu exista o caracteristica de adaptivitate la stimuli/stresori interni sau externi. Structura lor functionala este rigida.

Distrugerea virtuala in sistemele complexe non-adaptive este in mare parte similara cu cea din sistemele simple. Ea depinde atat de designul cat si de pozitionarea sistemului, cu o remarca ca aceasta relationare are de asemenea un grad de complexitate similar cu sistemul studiat.

In plus fata de sistemele simple, in sistemele complexe poate rezulta distrugere virtuala si din relatia de conectivitate si interdependenta intre sistemele componente. O parte din distrugerea virtuala structurala poate proveni din designul sistemului, o alta parte poate proveni din pozitionarea sistemului (din influenta stresorilor externi)- insa o parte nu provine din design si nici din pozitionarea externa a acestuia. Pentru a studia acest lucru in sistemele complexe non-adaptive este foarte importanta o proprietate a sistemelor complexe numita emergenta, prin care insumarea componentelor unui sistem complex duce la proprietati care nu exista in sistemele simple componente. Emergenta apare nu doar in sistemele complexe adaptive, ci si in sistemele complexe non-adaptive.

Un exemplu simplu din care putem intelege ce este emergenta este intr-un sistem inchis gazos (hidrogen, heliu etc)- de exemplu gazul are presiune si temperatura dar moleculele separate nu au aceste proprietati. Distrugerea virtuala in structura sistemului complex izvorand din proprietatile emergente nu sunt acoperite nici de design nici de pozitionarea sistemului, ci de structura sistemului complex si de emergenta proprietatilor acestuia. Studiul proprietatilor emergente in sistemele complexe non-adaptive este un nou camp de studiu al distrugerii virtuale, care nu apare la sistemele simple.

De asemenea distrugerea virtuala poate aparea in sistemele complexe din interpretari gresite ale informatiei sistemului sau mediului inconjurator. Apare deja o discrepanta intre ceea ce “este” si ceea ce “pare a fi” care este mult mai greu sa aiba loc intr-un sistem simplu ce incorporeaza o cantitate redusa de informatie. Pe masura ce complexitatea sistemului creste, creste si potentialul de a avea distrugere virtuala prin interpretarea gresita a informatiei aferente sistemului respectiv.

C. Sisteme complexe adaptive.

Sistemele complexe adaptive se diferentiaza de cele non-adaptive prin capacitatea de adaptare.

Adaptarea inseamna procesarea- constienta sau inconstienta- de informatie si reactia- constienta sau intuitiva- a sistemului la aceasta informatie – catre echilibru, catre indeplinirea unui scop samd. Un sistem complex adaptiv are capacitatea de a percepe informatie, capacitatea de a procesa informatie si capacitatea de a reactiona. Din aceste trei domenii apare o intreaga posibilitate de a avea distrugere virtuala intr-un sistem complex adaptiv.

De exemplu, sa presupunem ca apare o disfunctionalitate in capacitatea sistemului de a percepe corect informatia. Informatia este preluata in mod gresit de sistem, procesata si sistemul reactioneaza la un moment dat in mod gresit generand distrugere manifesta. In tot acest interval avem o distrugere virtuala in sistem.

La fel se intampla si daca disfunctionalitatile apar in capacitatea de a procesa informatia sau de a reactiona, intrucat sistemul are o durata de viata mai mare si reactioneaza la stimuli succesivi. O disfunctionalitate anterioara poate duce la o disfunctionalitate ulterioara in capacitatea de a percepe informatia sau de a o interpreta samd.

O sursa a distrugerii virtuale in sistemele complexe adaptive reiese si din numarul imens de “stari” in care se poate afla sistemul, datorita capacitatii acestuia de adaptare. Un sistem non-adaptiv (simplu sau complex) nu poate avea decat un numar prestabilit de stari- chiar daca numarul acesta este mare (sistemul este complicat) el poate fi compilat exact prin simularea tuturor starilor pe care le poate lua sistemul. Intr-un sistem adaptiv insa calculul este mult mai dificil datorita capacitatii sistemului de a se schimba “de la sine”, de a ajunge in noi stari diferite de cele in care se afla la inceputul existentei sale.

La final, o scurta remarca despre sistemele inteligente. Diferenta intre un sistem inteligent si unul complex adaptiv sta in faptul ca un sistem inteligent poate reactiona nu doar prin informatie noua ci si printr-un algoritm sau sistem de algoritmi- crescand astfel dificultatea si complexitatea sistemului. Un sistem inteligent are pe langa calitatea de a percepe si calitatea de a intui informatia- de a prevedea un curs al evenimentelor si de a se adapta in functie de acesta. Distrugerea virtuala poate aparea din coruperea capacitatii de a intui si prevedea.

Sistemele inteligente cu constiinta sunt cele care pot procesa informatie legata de existenta proprie, ca sistem complex de sine statator. Complexitatea informatiei in aceste sisteme este deosebita. Distrugerea virtuala poate aparea din coruperea capacitatii de a se auto-percepe in mod corect.